Ploiești, 27 mai 2020
CONSOLIDARE, RESTAURARE ȘI PUNERE ÎN VALOARE CENTRU CULTURAL PROTOIERIA PLOIEȘTI NORD
Protoieria Ploiești Nord anunță finalizarea proiectului: Consolidare, restaurare şi punere în valoare Centru cultural Protoieria Ploieşti Nord, cod SMIS:116539, implementat ca urmare a semnării contractului de finanțare nr. 854, în data de 20.12.2017.
Proiectul a fost finanţat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Proiectul are o valoare totală de 4.843.769,81 LEI, din care: finanțarea nerambursabilă FEDR 4.117.204,34 LEI, finanțarea nerambursabilă de la bugetul național 629.690,07 LEI, cofinanțarea beneficiarului 96.875,40 LEI și valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, 0,00 LEI.
Perioada de implementare a Proiectului a fost de 48 de luni, respectiv între data de 01.07.2016 şi data de 20.06.2020, aceasta cuprinzând şi perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Prin implementarea proiectului inițiat de Protoieria Ploieşti Nord, s-a dorit îndeplinirea atât a indicatorului Priorității de investiții 5.1: creșterea numărului de obiective de patrimoniu cultural restaurate, cât și a indicatorului de proiect prevăzut în Ghidul Solicitantului: numărul de vizitatori înainte, respectiv după intervenția asupra obiectivului de patrimoniu care beneficiază de sprijin.
Obiectivul general al proiectului: Impulsionarea dezvoltării municipiului Ploieşti, judeţului Prahova şi a regiunea Sud Muntenia, cu accent pe creşterea importanţei turismului cultural local, ca factor stimulator al dezvoltării economiei a regiunii Sud Muntenia, respectând principiile dezvoltării durabile şi protecţiei mediului, prin activităţi de conservare şi restaurare a patrimoniului cultural şi al culturii tradiţionale romaneşti.
Obiectiv specific al proiectului: Consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a spaţiilor existente, în vederea desfăşurării unor funcţiuni adecvate, compatibile cu statutul de monument istoric şi în deplină concordanţă cu viaţa comunitară şi punerea în valoare a ansamblului restaurat la standarde europene.
Punerea în valoare a monumentului istoric prin implementarea proiectului are un impact pozitiv asupra dezvoltării turismului în regiune, în judeţul Prahova şi în special în municipiul Ploieşti contribuind de asemenea la dezvoltarea sectoarelor economice conexe conducând astfel spre o creştere a ofertei forţei de muncă.
Rezultatele proiectului: Obiectivul de patrimoniu cultural Centrul cultural Protoieria Ploieşti Nord restaurat şi creşterea numărului de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural restaurat.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administrației, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Pentru detalii suplimentare: Manager proiect – ADRIAN COSMIN MATEI - Protopop; tel: +40 722 510 210, e-mail
PROTOIERIA PLOIEŞTI NORD
Str. Neagoe Basarab, nr 12, Ploieşti, jud. Prahova