Apă cu ţârâita în 8 localităţi din Prahova. Hidro dă vina pe secetă şi pe consumatori

Apă cu ţârâita în 8 localităţi din Prahova. Hidro dă vina pe secetă şi pe consumatori
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Hidro Prahova anunţă că în oraşele Mizil şi Urlaţi şi alte şase localităţi învecinate va continua să raţionalizeze livrarea de apă, invocând seceta şi "consumul excesiv". Intervalul în care apa va fi oprită variază de la câteva ore pe noapte şi până la trei zile consecutive.

"Comparativ cu săptămâna precedentă, nu s-a constatat o scădere a consumului de apă potabilă, iar nivelul precipitațiilor nu a dus la o creștere a rezervelor de apă, care sa dea posibilitatea societății noastre să renunțe la furnizarea apei conform unui program", arată Hidro Prahova într-un comunicat transmis marţi. 

În această situație, în perioada 15-21 septembrie, în mai multe localități din cadrul sucursalelor Urlați și Mizil, furnizarea apei pentru abonații Hidro se va face în limita rezervelor de apă și în următoarele intervale orare: 

Sucursala Urlați

- În oraşul Urlați, apa este furnizată în intervalul orar 4.00-24.00.
- În comunele Gornet Cricov, Tomșani și Ceptura, apa este furnizată în intervalele orare 5.00-12.00 și 15.00-24.00.

Sucursala Mizil

- În oraşul Mizil, apa este furnizată în intervalul orar 4.00-24.00.
- În comuna Baba Ana (satele Cireșanu, Conduratu și Satul Nou) și în comuna Gura Vadului (satele Gura Vadului, Tohani și Perșunari), apa este furnizată în intervalul orar 6.00-22.00.
- În comuna Călugăreni (sat Valea Scheilor), programul de furnizare a apei va fi următorul: în perioada 16 septembrie ora 20.00 – 18 septembrie ora 20.00; în perioada 21 septembrie ora 08.00 – 23 septembrie ora 08.00.
- În comuna Călugăreni (satul Călugăreni), apa va fi furnizată după următorul program: în perioada 14 septembrie ora 16.00 – 16 septembrie ora 20.00; în perioada 18 septembrie ora 20.00 –21 septembrie ora 08.00; în perioada 23 septembrie ora 08.00 –25 septembrie ora 20.00.

"Societatea HIDRO PRAHOVA SA precizează că a informat primăriile localităților nominalizate cu privire la necesitatea distribuirii apei conform unui program, în intervalele anunțate și în funcţie de condiţiile precizate, aceasta fiind singura soluţie tehnică de furnizare a apei pentru toți abonații din aceste zone. Totodată, HIDRO PRAHOVA SA reia apelul adresat abonaților, de a folosi resursele de apă pentru gospodărie și de a renunța la utilizarea acestora în activități agricole și de grădinărit, în scopul evitării unor deficiențe în procesul de distribuție", se mai arată în comunicat.

"Societatea noastră îşi cere scuze faţă de locuitorii care vor suferi de lipsa apei potabile şi roagă toţi consumatorii afectaţi să îşi asigure rezerve de apă pentru consum și uz casnic, în perioada întreruperii furnizării apei. HIDRO PRAHOVA SA a intensificat programul de monitorizare a calității apei distribuite, urmând ca cetățenii să fie informați constant cu privire la valorile indicatorilor de potabilitate a apei, conform reglementărilor în vigoare", se încheie mesajul transmis marţi de Hidro Prahova.

Image