Ploiești, 30 iulie. Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH) s-a alăturat provocării „Plastic Free July” - un concept internațional despre conștientizare, schimbare și mobilizare a comunității, în direcția protecției mediului de efectele plasticului - prin lansarea campaniei „Fără plastic, e fantastic!”.
Campania: „Fără plastic, e fantastic!” își menține viziunea în care apele, străzile și comunitățile vor deveni mai curate și filozofia ce se bazează pe faptul că o mică schimbare, multiplicată de multe ori, va duce la o diferență enormă în societate și economie.
În primul episod al campaniei „Fără plastic, e fantastic!”, s-a urmărit familiarizarea și conștientizarea populației cu privire la tipurile de plastic și la fluxul colectării lor, la ciclul de viață al produselor din plastic, și la noile norme UE.
În cel de-al doilea episod al campaniei „Fără plastic, e fantastic!” s-a abordat conceptul Zero Risipă - un demers ferm şi unitar de combatere a risipei prin valorificarea obiectelor cu un ciclu de viaţă redus. De asemenea, s-au prezentat idei și soluții în vederea îndreptării spre un stil de viață sustenabil, alături de date și cifre ce conturează poziția în care se află mediul înconjurător.
Conform Alianței Internaționale Zero Waste, această mișcare înseamnă conservarea tuturor resurselor prin intermediul producției, consumului, reutilizării responsabile și recuperării ambalajelor și materialelor, fără depozitarea acestora pe uscat sau eliminarea lor în apă sau în aer. Mișcarea Zero Risipă are rolul de a proteja mediul și sănătatea umană, angrenându-ne să acționăm și să găsim soluții sustenabile.
Al doilea episod al campaniei „Fără plastic, e fantastic!” se rezumă la faptul că tehnologia și designul sustenabil al produselor, alături de schimbarea comportamentului oamenilor, crește speranța de a materializa în timp conceptul de Zero Risipă, însă acest lucru reprezintă un efort colectiv, la care trebuie să participăm cu toții. De asemenea, amintim ca rolul gestionării deșeurilor este foarte important, atât la nivel național, cat și la nivel internațional, deoarece acestea ajung să fie arse sau prea puțin reciclate.
Zero Risipă este o mișcare care ne poate ajuta în această direcție, iar aportul principiilor Zero Risipă în toate domeniile de activitate, face tranziția către un trai responsabil.
Ajunși la finalul provocării #PlasticFreeJuly și la finalul campaniei ESZPH „Fără plastic, e fantastic!”, readucem în lumină scopul acestor acțiuni și încurajăm totodată aplicarea acestora:
- Să echilibrăm obiceiurile dezastruoase de consum
- Să conștientizăm permanent efectele acestora asupra mediului
Împreună facem diferența!
**Societatea EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA SA este principalul producător de apă potabilă pentru populația județului Prahova și de apă de uz industrial pentru multiple societăți comerciale.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail