Ploiești, 30 martie 2021
Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH) amintește că protecția populației împotriva riscului la inundații și evaluarea pericolelor sunt printre prioritățile principale ale societății.
Inundațiile sunt fenomene naturale care nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, unele activități umane (cum ar fi numărul tot mai mare de așezări umane și de bunuri economice aflate în zone inundabile, precum și reducerea capacității de retenție naturală a apei prin exploatarea terenurilor) și schimbările climatice contribuie la creșterea probabilității survenirii inundațiilor și a impactului negativ al acestora.
Inundaţiile pot fi prevăzute, cu excepţia celor instantanee, care se manifestă similar spargerii unui baraj. Astfel, acest tip de dezastru este precedat, de obicei, de intervale mari de prevenire. În funcţie de amploarea lor, inundaţiile pot distruge imobile, poduri şi recolte, pot ucide oameni, animale domestice şi fauna.
Inundaţiile produse în numeroase ţări în ultimii ani şi consecinţele lor au condus, pe fondul unei creşteri a responsabilităţii sociale, la o nouă abordare, aceea de management al riscului la inundaţii, care se realizează coordonat de către toţi factorii responsabili şi care presupune conştientizarea şi implicarea comunităţilor umane în evitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi reducerea pagubelor. Practica mondială a demonstrat că apariţia inundaţiilor nu poate fi evitată, însă ele pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un proces sistematic, care conduc la un şir de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene.
Spaţiul hidrografic deţine lucrări hidrotehnice cu rol de gestionare cantitativă a resurselor de apă, conţinând ȋndiguri, regularizări, derivaţii de tranzitare a volumelor de apă, acumulări permanente şi nepermanente. De asemenea, există măsuri pentru monitorizarea nivelurilor râurilor, supravegherea lucrărilor cu rol de apărare şi de exploatare a acestora în regim de ape mari, în vederea atenuării şi tranzitării debitelor mărite. Totodată, sunt luate măsuri pentru pregătirea stocurilor de apărare cu materiale şi echipamente, iar echipele subunităţilor teritoriale sunt pregătite să intervină la lucrările hidrotehnice din administrare, în cazul în care se semnalează situaţii deosebite.
Din punct de vedere administrativ, spaţiul hidrografic Buzău-Ialomiţa cuprinde teritorii din judeţele: Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Braşov, Covasna, Buzău şi Brăila. Populaţia de pe acest teritoriu este aproximativ de 2,6 milioane de locuitori, din care cca. 1,27 milioane în mediu urban şi 1,33 milioane locuitori în mediu rural. Densitatea populaţiei este de cca. 117 loc/km2.
Din punct de vedere al echipării cu lucrări hidrotehnice, în județul Prahova funcționează două lacuri de acumulare mari, Paltinu și Măneciu, cu un volum de 47.11 mil.mc, respectiv 38.02 mil.mc - folosința lor principală fiind alimentarea cu apă, însă prin aceste acumulări, se face și reglarea debitelor în caz de inundații. Suprafața bazinului hidrografic este de 22258 km2 și există 226 km de diguri de apărare.
În Prahova sunt 8 diguri pentru apărarea împotriva inundațiilor a localităților Ariceștii Rahtivani (sat Nedelea), Drăgănești (Tufani), Râfov (Moara Domneascã), Mănești (Băltiţa), Sirna (Brătești), Dumbrava (Zănoaga), Gherghița şi Boldeşti-Grădiştea, ce măsoară o lungime de 36,48 km.
Exploatare Sistem Zonal Prahova recomandă populaţiei să urmărească atenţionările şi avertizările prezentate de instituții și mass-media, să evite activităţile în zona cursurilor de apă aflate sub avertizare şi să respecte indicaţiile reprezentanţilor Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.
***
Societatea EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA SA este principalul producător de apă potabilă pentru 84 % din populația județului Prahova și de apă de uz industrial pentru multiple societăți comerciale. Societatea colaborează cu Administrația Națională „Apele Române”, ca autoritate centrală și acționar unic, precum și cu deținătorii de lucrări construite pe ape sau în legatură cu apa, cu furnizorii, beneficiarii, instituțiile economico-financiare și de control.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail