22.02.2023, JUDEȚUL PRAHOVA, UAT VALEA CĂLUGĂREASCĂ
Comunicat de presă
PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!
UAT Comuna VALEA CĂLUGĂREASCĂ a semnat recent, prin reprezentantul său, Primarul Comunei, d-na Neagu Ioana, un contract de finanţare în cadrul PNRR pentru implementarea proiectului “Sistem Inteligent de Management Local” (cod proiect C10-I1.2-51) depus în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10 - Componenta C10 – Fondul Local, parte a Pilonului IV - Coeziune socială și teritorială, apel gestionat de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Obiectivul specific al PNRR este de a atrage fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin NextGeneration EU1, în vederea atingerii jaloanelor și a țintelor în materie de reforme și investiții.
Componenta 10 - Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Proiectul “Sistem Inteligent de Management Local (cod proiect C10-I1.2-51) depus se înscrie în Investiția I.1 – Mobilitate urbană durabilă, subinvestiția I.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC și în subinvestiția I.1.3 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice.
În vederea atingerii priorităților de dezvoltare și a îndeplinirii măsurilor și acțiunilor prevăzute în strategia de dezvoltare locală cu privire la siguranța și confortul cetățeanului în spațiul public, protejarea domeniuliui public și a mediului, UAT Comuna Valea Călugărească își asumă prin prezentul proiect achiziția, instalarea și punerea în funcțiune a unui Sistemul Inteligent de Management Local și a două stații de încărcare autovehicule electrice.
Valoarea totală a proiectului este de 2.050.304,55 lei, nerambursabilă, finanțată integral prin contractul de finanțare nr. 1404/5467/26.01.2023, din care 292.900,45 lei reprezintă ajutor de stat.
Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, până la 26.01.2025
Date de contact beneficiar: 26.01.2023
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE
|
|
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!