Ploiești, 30.11.2021. Exploatare Sistem Zonal Prahova marchează intrarea în sezonul rece prin prezentarea metodelor de a evita înghețarea conductelor și a contoarelor de apă.
Este binecunoscut faptul că apa are proprietatea unică de a îngheţa, iar trecerea acesteia din stare lichidă, în stare solidă, poate duce chiar la spargerea conductelor şi inundarea locului în cauză. Temperaturile scăzute din timpul iernilor şi protejarea insuficientă a conductelor au afectat instalaţiile interioare, iar acestea au avut de suferit de pe urma îngheţului.
Pentru a diminua la minimum situațiile în care pot apărea aceste probleme, Exploatare Sistem Zonal Prahova îndeamnă cetățenii să urmeze sugestiile de mai jos pentru protejarea instalaţiilor de alimentare cu apă, în sezonul rece:
Protejaţi căminul de apometru
Îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Protecţia instalaţiilor din căminul de apometru este la fel de importantă, întrucât aici este marea majoritate a armăturilor - apometre, robinete, coturi - adică locuri unde pot apărea diminuări ale secţiunii utile şi unde se formează gheaţă în situaţia în care nu există circulaţie a apei pe reţea.
Protejaţi apometrul
- Verificați temperatura în jurul contorului cu ajutorul unui termometru plasat în apropierea sa pentru a obține o citire corectă a contorului. Apa neaflată în mișcare va îngheța la 0 grade Celsius.
- În cazul în care contorul este amplasat în exterior, asigurați-vă în plus că acesta este protejat cu materiale izolatoare, care să împiedice înghețarea contorului.
Protejați țevile și branșamentele de alimentare cu apă
- Izolați țevile exterioare.
- Ventilați spațiile de sub chiuvetă, pentru a permite aerului cald să pătrundă în zona țevilor.
- Opriți alimentarea cu apă spre robineții din exterior și când este posibil, goliți țevile complet.
Consumaţi constant apă
- Multe din problemele cauzate de îngheţ s-au înregistrat la capetele de reţea, acolo unde consumul este mai scăzut şi neuniform.
- Nu realizaţi construcţii în apropierea reţelelor de apă. Construcţia de cămine şi alte corpuri betonate în imediata apropiere a reţelelor de distribuţie a apei facilitează îngheţul.
În cazul în care, în urma măsurilor luate, sau în lipsa acestora vor apărea situaţii de îngheţ a conductelor, este necesar să cunoaşteţi următoarele:
- Dacă problema a apărut la instalaţia proprie (reţeaua interioară), este indicat să turnaţi ușor apă caldă peste conductă, în zona îngheţată. Dacă nu reușiți să dezghețați conducta, este recomandat să apelați la specialiști.
- Nu folosiţi focul deschis pentru dezgheţarea conductelor.
Prin respectarea acestor reguli simple, cetățenii demonstrează grija față de siguranţa locuinţei, a bunurilor, a comunităţii din care fac parte și a mediului înconjurător.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail:
Biroul de Relații Publice al EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA S.A