Ploiești, 27.10.2021. Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH) marchează astăzi Ziua Sustenabilității, adică ziua în care putem crește gradul de conștientizare cu privire la importanța sustenabilității, în scopul de a construi o comunitate bine educată și responsabilă.
Ziua Sustenabilității este celebrată anual în a patra zi de miercuri a lunii octombrie și este dedicată tuturor, pentru a reaminti importanța datoriei de a regândi obiceiurile cotidiene.
Sustenabilitatea este capacitatea de a exista și de a dezvolta, fără a epuiza, resursele naturale pentru viitor. Organizatia Națiunilor Unite a definit dezvoltarea durabilă în Raportul Brundtland ca fiind o dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Spre exemplu, la data de 21 iunie, România a consumat resursele naturale disponibile pentru tot anul 2021, iar de atunci consumăm resurse naturale care aparţin generaţiilor viitoare. Așadar, acesta este un semnal de alarmă asupra resurselor finite și asupra modului conservator și atent în care ar trebui folosite pentru a ne asigura că sunt suficiente pentru generațiile următoare, fără a scădea calitatea vieții actuale.
În acest context, Exploatare Sistem Zonal Prahova dorește să sublinieze modul în care resursele și serviciile de apă sunt esențiale pentru atingerea durabilității globale și prezintă zece moduri de a conserva apa pentru un trai durabil:
- Închideți robinetul când apa nu este utilizată.
- Înmuiați mai întâi vasele în apă caldă înainte de a le spăla, pentru a economisi apă și efort.
- Porniți mașina de spălat vase sau rufe, când aceasta este plină. Mașinile noi pot folosi aproximativ 60 litri pe ciclu, iar cele mai vechi, până la 150 litri de apă. Astfel, se va obține o economisire de apă și energie.
- Scurtați dușurile lungi sau umpleți cada doar pe jumătate pentru o baie relaxantă.
- Folosiți dispozitive eficiente din punct de vedere energetic care economisesc apa, prin instalarea capetelor de duș cu debit redus.
- Folosiți un dedurizator de apă pentru a rezolva problemele cu apa dură.
- Revizuiți instalațiile de apă și cele sanitare dacă vi se pare că facturile de apă au o valoare mare.
- Verificați aspersoarele și asigurați-vă că sistemul udă eficient doar gazonul, nu aleea sau trotuarul.
- Utilizați irigarea prin picurare pentru a uda plantele, deoarece furtunurile de grădină le pot suprauda și o mare parte din această apă ar putea fi pierdută prin evaporare și scurgere.
- Reutilizați apa pentru grădini peisagistice. Spre exemplu, în loc să spălați fructele și legumele în apă curentă, clătiți-le într-un vas cu apă. Această apă nu este ideală pentru băut sau pentru uz personal, dar o puteți folosi pentru a vă uda plantele.
Reutilizarea apei este o practică de a recupera apa dintr-o varietate de surse, de a o trata și de a o refolosi în scopuri benefice și poate oferi provizii alternative pentru a spori securitatea apei și sustenabilitatea.
Exploatare Sistem Zonal Prahova amintește că această zi este o oportunitate pentru noi toți să conștientizăm mai bine că o societate durabilă trebuie să fie responsabilă social, o societate alcătuită din persoane care se concentreză în mod natural pe protecția mediului, apei, aerului și pe echilibrul dinamic între sistemele umane și naturale.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail:
Biroul de Relații Publice al EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA S.A.