#MyOwnTree | O pădure prinde rădăcini, în Prahova, prin intermediul unei platforme online. Cum poţi să adopţi sau să plantezi copaci

#MyOwnTree | O pădure prinde rădăcini, în Prahova, prin intermediul unei platforme online. Cum poţi să adopţi sau să plantezi copaci
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

#MyOwnTree | Un ONG derulează un proiect ambiţios care-şi propune creşterea suprafeţei împădurite şi reducerea amprentei de carbon. Echipa a lansat o platformă informatică, unde oricine poate să-şi estimeze propria amprentă de carbon şi să facă donaţii pentru plantarea de copaci şi îngrijirea lor în timp. Noua pădure prinde rădăcini în comuna prahoveană Dumbrăveşti, la câţiva kilometri de Ploieşti.

#MyOwnTree | Proiectul MyOwnTree oferă, practic, soluţii digitale pentru problema încălzirii globale şi a influenţei pe care activităţile omului, până şi cele mai banale dintre ele, o pot avea asupra acestui fenomen. Site-ul dedicat campaniei oferă un calculator simplist al amprentei de carbon anuale pe care o persoană o poate avea şi oferă o "conversie", calculând câţi copaci ar trebui plantaţi pentru a compensa. Prin intermediul aceleiaşi platforme informatice, doritorii au posibilitatea să se înscrie pentru a planta copaci sau să facă donaţii pentru plantarea lor de către reprezentanţii ONG-ului şi pentru îngrijirea lor.

 

#MyOwnTree | Noua pădure prinde rădăcini pe Valea Slănicului, în satul Mălăeştii de Jos, din comuna prahoveană Dumbrăveşti. Membrii ONG-ului spun că destinaţia terenului nu poate fi schimbată şi că donatorii devin proprietari asupra copacilor adoptaţi şi pot veni oricând să-i viziteze şi să-i îngrijească. Arborii plantaţi vor avea o etichetă unică şi pot fi monitorizaţi în timp real, cu ajutorul hărţii disponibile pe site, mai anunţă iniţiatorii campaniei.

#MyOwnTree | Platformă online pentru donaţii... în arbori

#MyOwnTree | Gabriel Cristea, inginer silvic, și Bogdan Ținteanu, IT-ist, au fost invițai marţi dimineaţă la emisiunea "I like IT", de la Pro TV,  unde au vorbit despre cum putem dona arbori, în funcție de amprenta de carbon pe care o generăm.

”Este un proiect de conștientizare a faptului că stilul nostru de viață generează o amprentă de carbon și amprenta conduce către încălzirea globală, care are ca repercusiuni schimbările climatice. Amprenta de carbon e generată de locuința în care ne petrecem viața, de autovehiculul cu care mergem la birou, ce mâncăm”, a spus Bogdan Ținteanu.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image