Prahova este unul dintre judeţele în care autorităţile au decis să impună măsuri suplimentare, pe fondul numărului mare de infectări cu coronavirus înregistrat în ultima perioadă. Astfel, joi după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis o hotărâre privind obligativitatea purtării măștii în spații deschise, pe toată durata stării de alertă.
"Măsura vine pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și îi vizează pe toți cei care locuiesc și/sau circulă pe teritoriul județului.
Hotărârea CJSU Prahova nr.42/2020 va intra în vigoare de la 1 august 2020, începând cu ora 07.00.
Purtarea măștii, astfel încât să acopere nasul și gura, va fi obligatorie, în spații publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 și 15.00-23.00. Exceptați de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de 5 ani", a anunțat Prefectura Prahova.
Spațiile și intervalele orare au fost stabilite, la propunerea Direcției de Sănătate Publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane între orele și în locurile unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară, conform legii. Măsura a fost luată la numai o zi după ce Guvernul a adoptat o hotărâre care permite autorităților județene să impună asemenea reguli, în funcție de evoluția pandemiei pe plan local.
Prefectura a subliniat că, "în funcție de evoluția situației, în zilele următoare, se poate extinde intervalul orar pentru purtarea obligatorie a măștii în spațiile deschise și/sau limitarea programului de lucru la terase, cluburi, baruri, precum și al altor operatori de profil".
Sursa foto: theguardian.com