Prahovean prins de poliţişti după ce furase ţigări şi bani din incinta unei societăţi

Prahovean prins de poliţişti după ce furase ţigări şi bani din incinta unei societăţi
Foto: ziare.com
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat de 33 de ani din comuna prahoveană Adunaţi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a furat 30 de pachete de ţigări şi suma de 250 de lei, din incinta unei societăţi comerciale din Breaza.

Suspectul ar fi profitat de faptul că societatea respectivă nu a avut program de lucru pe 2 decembrie. El a fost prins de poliţiştii din comună în aceeaşi zi şi a fost reţinut pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 

"La data de 2 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Adunați, în urma unor activități investigativ-operative au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comună, care avea asupra sa mai multe pachete de țigări, existând suspiciuni cu privire la proveniența acestora. Din verificările efectuate a reieșit faptul că la data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, bărbatul în cauză ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din orașul Breaza și ar fi sustras 30 de pachete de țigări și suma de 250 de lei. Întrucât societatea comercială nu a avut activitate în cursul zilei de 2 decembrie a.c., administratorul acesteia nu a avut cunoștință cu privire la faptă, fiind informat de către polițiști", au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.

În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 33 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive, mai precizează IPJ Prahova.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image