Primăria comunei prahovene Bălţeşti a depus nu mai puţin de şase proiecte în cadrul Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", gestionat de Ministerul Dezvoltării. Autorităţile locale cer fonduri pentru canalizări, alimentări cu apă şi asfaltări, dar şi pentru amenajarea unei piste de biciclete şi construirea unor podeţe.
Administraţia din Bălţeşti a depus în cadrul PNI şase proiecte de modernizare, unul dintre cele mai mari numere din Prahova, depăşit doar de Păuleşti şi Râfov, care au câte şapte cereri de finanţare, şi Valea Doftanei, cu nouă proiecte depuse, conform datelor publicate de Ministerul Dezvoltării. Primăriile din Lipăneşti şi Filipeştii de Târg mai au şi ele tot câte şase proiecte.
Primăria Bălţeşti a depus proiecte de peste 37 de milioane de lei
La Bălţeşti, autorităţile cer fonduri pentru extinderea reţelei de canalizare, modernizarea şi extinderea reţelei de apă, asfaltarea de drumuri, construirea unor podeţe şi amenajarea unei piste de biciclete. Valoarea totală estimată a celor şase proiecte se ridică la 37,4 milioane de lei, conform datelor din lista publicată de Ministerul Dezvoltării.
Cea mai mare valoare, de aproape 9,4 milioane de lei, apare la proiectul de amenajare urbanistică şi realizarea unei piste de biciclete şi a unor podeţe. Pentru modernizarea drumului local DC 45, din satul Podenii Vechi, administraţia locală cere o finanţare de 7,9 milioane de lei. Un proiect similar ca valoare, estimat la 7,87 milioane, a fost depus pentru modernizarea altor străzi din comună.
Pentru extinderea reţelei de canalizare, Primăria solicită o finanţare de 6,4 milioane de lei. Pentru reţeaua de alimentare cu apă din satele Bălţeşti, Izeşti şi Podenii Vechi, administraţia locală a depus un proiect de aproape 3,2 milioane de lei. Al şaselea proiect depus în cadrul Programului "Anghel Saligny" vizează construirea a trei podeţe peste pârâul Oghiza, cu o valoare de aproximativ 2,6 milioane de lei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!