Primăria Fântânele primește 15 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru extinderea rețelei de apă și canalizare

Primăria Fântânele primește 15 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru extinderea rețelei de apă și canalizare
Primăria Fântânele va primi 15 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării prin Programul „Anghel Saligny” pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare (Foto: Facebook - Primăria Fântânele)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primăria comunei prahovene Fântânele va primi puțin peste 15 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare. Contractul de finanțare a fost semnat marți.

Contractul a fost semnat marți, la sediul Ministerului Dezvoltării, în cadrul unui calup care a inclus 40 de proiecte, din 24 de județe ale țării, a anunțat instituția într-un comunicat de presă. Valoarea totală a finanțărilor acordate cu această ocazie s-a ridicat la aproximativ 424 de milioane de lei, echivalentul a 85 de milioane de euro.

Din județul Prahova a fost finanțat, cu această ocazie, un singur proiect, depus de Primăria Fântânele.

Primăria Fântânele primește 15 milioane pentru extinderea rețelei de apă și canalizare

Administrația comunei prahovene Fântânele a semnat un contract de finanțare în valoare de 15.115.051 lei, potrivit datelor comunicate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Proiectul vizează extinderea rețelelor de apă și canalizare din comună, etapa II.

Image