SINAIA FOREVER – Festivalul care a făcut ca, timp de trei zile, Sinaia să fie punct de atracție pentru numeroși turiști din țară și din străinătate

Brâu Muntenesc SINAIA FOREVER
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Suntem deja obișnuiți cu marea de oameni care se revarsă pe străzile orașului Sinaia în timpul festivalului. Ceea ce ne-a atras atenția la ediția din acest an a fost prezența numeroasă a copiilor – atât din postura de spectatori, cât mai ales ca participanți angrenați în activitățile și momentele artistice desfășurate la festival.

Alături de artiști consacrați, capabili să strângă mii de fani în jurul lor, au urcat pe scenă și copii de la mai multe școli sau asociații sportive sau artistice.

Vă prezentăm o astfel de echipă, invitându-i în același timp și pe ceilalți să ne trimită filmări și prezentări, pentru a fi cunoscuți și susținuți să-și urmeze pasiunile, indiferent de domeniul în care evoluează.

Astăzi vă prezentăm ”Brâu Muntenesc JUNIOR”, o echipă formată din copiii de la Școala din Vadu-Părului, comuna Albești-Paleologu, județul Prahova. Tinerețea lor și nișa în care performează au fost motivele care ne-au determinat să aflăm mai multe despre ei de la Mariana Ivan, președinta Asociației Folclorice ”Brâu Muntenesc”.

”Într-adevăr, am participat sâmbătă, 30 septembrie 2023, la SINAIA FOREVER, cu mai multe grupe de adulți, dar și cu grupa de copii. Îmi sunt dragi acești copii pentru că ei reprezintă speranța noastră că tradițiile vor merge mai departe, nu se vor pierde în timp. Este foarte important să vină din urmă tineri care să învețe dansurile populare autentice, să poarte costumele noastre populare, să cunoască și să practice datinile și obiceiurile care ne definesc ca popor. În pregătirea acestei grupe de copii am beneficiat de sprijinul Primăriei Albești Paleologu, căreia îi mulțumim încă o dată, și prin intermediul dumneavoastră. La fel de important este sprijinul pe care părinții îl acordă copiilor însoțindu-i la astfel de evenimente, arătându-le astfel cât de important este să aloci timp pentru lucruri care te pasionează și în care crezi. Majoritatea copiilor de vârsta lor își petrec mai tot timpul liber la calculator, dar ei vin la repetiții, transpiră și o iau de la capăt – pentru că vă garantez că ceea ce fac ei nu este ușor. Chiar dacă nu toate le ies din prima, eu îi felicit pentru perseverență și sunt bucuroasă că au ambiția să îi depășească pe colegii lor din grupele de adulți”.

Ziarul TELEGRAMA vă așteaptă cu materiale în care să prezentați activitatea grupurilor de copii pe care le coordonați.

 

 

Image