Primăria Sinaia a scos la licitaţie un proiect de aproape 25 de milioane de lei pentru construirea a două pasarele pietonale futuriste prevăzute cu lift, plus reabilitarea trotuarelor, modernizarea iluminatului şi refacerea marcajelor rutiere.
Obiectivul de investiţii vizează crearea unor trasee pietonale care să pună în valoare anumite zone în curs de dezvoltare din staţiunea de pe Valea Prahovei. Contractul mai fusese scos la licitaţie şi în 2021, însă fără succes. La noua tentativă de găsire a unei firme executante, autorităţile au actualizat preţul estimat, odată cu scumpirea materialelor de construcţii, noua valoare fiind cu aproximativ 6,4 milioane de lei mai mare decât cea alocată anterior, ajungând acum la aproape 24,8 milioane de lei fără TVA.
{cwgallery}
Proiectul se numeşte "NOCO2 - CALE PENTRU PIETONI" şi fusese prezentat de autorităţile din Sinaia încă din 2020. Principalul obiectiv ţine de construirea a două pasarele pietonale supraterane, una la intersecţia dintre DN1 şi strada Badea Cârţan şi una în zona intersecţiei dintre strada Walter Mărăcineanu şi aleea Kusadasi. De altfel, autorităţile prezentaseră încă din 2020 câteva schiţe cu noile pasarele, care au fost extrem de apreciate de public.
Pe lângă cele două obiective, proiectul mai include modenizarea şi reabilitarea trotuarelor existente, amenajarea trecerilor de pietoni din zonă, modemizarea iluminatului public din arealul vizat, indicatoare şi marcaje rutiere noi şi devieri de reţele de utilităţi aflate pe amplasamentul respectiv, conform informaţiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Termenul de depunere a ofertelor e fixat pe 21 martie, iar departajarea va fi făcută în baza unui algoritm care ţine cont de preţ în proporţie de 90% şi de garanţia acordată în proporţie de 10%.
"NOCO2 - CALE PENTRU PIETONI" face parte dintr-un portofoliu mai amplu de proiecte propuse acum câţiva ani de Primăria Sinaia pentru atragerea de fonduri europene, alături de proiectele care au vizat modernizarea transportului în comun, construirea unei parcări supraetajate vizavi de gară şi modernizarea și extinderea reţelei de iluminat public pe aproape 50 de străzi.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!