Un bărbat din Cărbunești are acum dosar penal după ce a fost prins băut la volan

băut la volan
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 11 noiembrie a.c, pe Drumul Județean 100 M, în comuna Cărbunești, au oprit un autoturism care era condus de către un barbat de 62 de ani, din comună.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit IPJ Prahova în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de  conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

 

Foto ilustrativ, anchetaonline.ro

Image