Un elicopter SMURD a fost chemat de urgență vineri seară, în Prahova, la Poienarii Burchii, unde un copil de numai 4 ani a fost victima unui accident cumplit. Micuțul a suferit arsuri foarte grave, pe aproape toată suprafața corpului, în urma unui accident petrecut în gospodărie.
Se pare că părinții ar fi stropit grătarul cu combustibil, pentru a se încinge mai repede.
Din nefericire, ideea lor a dus la producerea unei tragedii. Copilul lor, de numai patru ani, a suferit arsuri de gradele 2 și 3 pe 90% din suprafața corpului, a anunțat ISU Prahova, fiind preluat de echipajul SMURD în stare foarte gravă.
Micuțul a fost intubat și transportat la un spital din București.