Chipurile a doi oameni de afaceri din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, au fost pictate pe pereţii unei biserici din oraş.
Potrivit MEDIAFAX, este vorba de fraţii Codrea, apropiaţi ai familiei Dragnea. Aceştia desfăşoară afaceri în domeniul imobiliar şi ar fi donat sume considerabile pentru construirea lăcaşului de cult, ceea ce ar fi justifica, din punctul de vedere al preoţilor, apariția portretelor respective în interiorul bisericii.
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Galaction Stângă, a declarat, pentru sursa citată, că nu cunoaşte situaţia, dar se va interesa şi va oferi un punct de vedere în următoarea perioadă,
Enoriaşii nu văd cu ochi buni pictura bisericii din cartierul Odaia. Ei spun despre tabloul cu cei doi că este, în cel mai bun caz, o exagerare.
Sursă foto MEDIAFAX.