Potrivit DIICOT, 6 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi pentru alte 3 s-a dispus măsura controlului judiciar.
6 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi pentru alte 3 s-a dispus măsura controlului judiciar, ca urmare a 14 percheziții domiciliare desfășurate pe raza judeţelor Dolj şi Olt, la persoane bănuite că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, format din cetăţeni români, moldoveni şi ucraineni. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT grupul ar fi fost specializat în contrabandă cu ţigări, produse sub aparenţa a diverse mărci, într-o fabrică clandestină, din tutun procurat din Bulgaria.
"În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu luna decembrie 2018 şi până în prezent, pe teritoriul României, a fost constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, format din cetăţeni români, moldoveni şi ucraineni, în scopul obţinerii ilicite de importante beneficii financiare. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2019, în judeţul Dolj, inculpaţii au pus în funcţiune o fabrică clandestină de producere şi ambalare de ţigarete contrafăcute, prin folosirea unor mărci înregistrate, pe numele altor agenţi economici autorizaţi în acest sens şi aparţinând legitim acestora, precum şi a unor ambalaje de natură a crea confuzie cu cele folosite legitim de titularii mărcilor. Ulterior, ţigaretele au fost puse în circulaţie, prin diverse persoane, pe piaţa internă şi în spaţiul UE, fără întocmirea de documente legale, prin sustragerea de la plata accizelor ce s-ar fi datorat bugetului de stat, dacă activităţile respective s-ar fi realizat în cadrul unui antrepozit fiscal autorizat, cu respectarea legislaţiei fiscale şi comerciale", informează DIICOT.
Conform comunicatului citat, materia primă şi materialele necesare fabricării ţigaretelor au fost procurate de la societăţi de profil din Bulgaria şi introduse în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri, ori declarate sub regim vamal de tranzit către alte ţări ale UE.
"În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ 50 de tone de tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunţit şi uscat tutun, o tiparniţă, materiale şi materii prime folosite în procesul de producţie, asamblare şi ambalare a ţigaretelor, respectiv foiţe, filtru, staniol, adeziv, blanchete, având aplicate desene similare cu mărci cunoscute de ţigarete. De asemenea, au fost ridicate un generator, care ar fi fost utilizat pentru a evita consumul mare de energie electrică de la furnizori (pentru a nu se descoperi activitatea ilicită), 2 ansamble auto formate din cap tractor şi semiremorcă, o autoutilitară (care ar fi fost folosite pentru transportul tutunului şi a materialelor necesare prelucrării acestuia) şi 5 autovehicule. Au fost depistaţi şi 4 muncitori de naţionalitate ucraineană, care s-ar fi ocupat de procesul de producţie a ţigaretelor", se mai precizează în comunicat.
La percheziţii au participat procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPF - Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere (inclusiv structurile teritoriale Timişoara, Otopeni şi Garda de Coastă) şi IGPR - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, precum şi lucrători din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor - Direcţia Supraveghere Operaţiuni Vamale şi Direcţia Regională Vamală Dolj şi Olt.
Potrivit anchetatorilor grupul era format din 19 persoane şi era specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, contrafacerea unei mărci şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, concurenţă neloială şi spălare de bani.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor I.G.P.R.- Institutul Naţional de Criminalistică, B.C.C.O. Piteşti, B.C.C.O. Craiova, precum şi de sprijinul A.N.A.F. - Direcţia Generală a Vămilor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.