Cinci adolescenţi din Craiova, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, sunt cercetaţi de către poliţişti, fiind suspectaţi că au dat zeci de spargeri, furând bunuri de valoare din autoturisme. Cel mai mare dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ancheta poliţiştilor în acest caz a început după ce, în noaptea de 14 spre 15 mai, în jurul orei 3:20, un tânăr a sunat la 112 anunţând că mai multe persoane încearcă să spargă un autoturism folosit în regim taxi şi parcat pe o stradă din Craiova, informează G4Media. La acel moment, poliţişti au prins la faţa locului o adolescentă de 14 ani, complicii fetei reuşind să fugă.
Cinci minori din Craiova, cercetaţi pentru zeci de spargeri din autoturisme
La locul faptei, oamenii legii au mai găsit un sac de rafie în care se aflau mai multe telefoane mobile, tablete şi dispozitive auto.
Extinzând cercetările, poliţiştii au constatat că în acea noapte 22 de autoturisme au fost sparte, fie prin forţarea uşilor, fie prin spargerea geamurilor.
Patru complici ai fetei au fost prinşi. Unul dintre ei, cu vârsta de 17 ani, a fost reţinut, iar sâmbătă pe numele său instanţa de judecată a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă, relatează news.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!