Un tânăr de 17 ani, care a înjunghiat marţi două persoane în Grădina Botanică din Craiova, una dintre ele decedând, este elev la Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu". El a fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfăşurate în cadrul proceselor de selecţie, iar pe parcursul şcolarizării nu a înregistrat abateri disciplinare grave, a afirmat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ, Ioana Lădaru.
"Elevul în vârstă de 17 ani a fost declarat admis în Colegiul Naţional Militar 'Tudor Vladimirescu' în anul 2020, el a încheiat ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a cu media 7,67. Nu a avut sancţiuni pentru abateri grave", a precizat aceasta, potrivit AGERPRES. Elevul a fost declarat apt la admitere, în urma testărilor psihologice desfăşurate în cadrul proceselor de selecţie conform baremelor în vigoare. Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu" a declanşat o anchetă internă în urma evenimentului din Grădina Botanică.
Ministerul Apărării Naţionale transmite condoleanţe şi întreaga compasiune familiei îndoliate.
Tânărul de 17 ani, care a înjunghiat marţi două persoane în Grădina Botanică din Craiova, una dintre ele decedând, a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi de tentativă de omor.
Potrivit AGERPRES citând IPJ Dolj, din cercetările efectuate s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 27 iunie, un tânăr de 17 ani s-a întâlnit cu cele două victime, o minoră de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani, între aceştia izbucnind un conflict în urma căruia tânărul de 17 ani ar fi aplicat mai multe lovituri de cuţit celor două victime.
În urma agresiunii, minora a decedat, tânărul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Secţiei 1 Poliţie Craiova şi Serviciului Criminalistic desfăşurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.
În baza probatoriului administrat, la data de 28 iunie, tânărul de 17 ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi de tentativă la omor, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul acestei zile urmează să fie propusă arestarea preventivă a acestuia.
Cea de-a doua persoană înjunghiată - tânărul de 20 de ani - este în continuare internată în clinica ATI, în stare extrem de gravă. Este instabil, primeşte tratament de terapie intensivă complex şi susţinut, este în permanenţă monitorizat, supravegheat şi îngrijit de o echipă multidisciplinară de specialişti.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă foto stirileprotv.ro.