Doi soţi au murit după ce s-au intoxicat cu un spray împotriva insectelor

spray împotriva insectelor
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi soţi s-au intoxicat după ce au dat în camera de dormit cu un spray împotriva insectelor, iar starea lor s-a agravat, fiind duşi la spital. Ei au murit după câteva ore, la unitatea medicală.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a anunţat că poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către o unitate medicală din Craiova cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost transportate două persoane, un bărbat de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani, ambii din comuna Sopot, cu diagnosticul intoxicaţie.

“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie, cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor, simţindu-se rău peste noapte, iar în dimineaţa de 25 iulie, dat fiind faptul că starea acestora s-a agravat, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat”, a transmis IPJ Dolj, potrivit news.ro.

Poliţiştii au întocmit dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările în acest caz.

 

 

Image