Hainele unui băiețel de 10 ani găsite pe malul Dunării. Scafandrii se pregătesc să înceapă căutările

Hainele unui băiețel de 10 ani găsite pe malul Dunării. Scafandrii se pregătesc să înceapă căutările
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un copil de 10 ani a plecat ieri la joacă și nu s-a mai întors acasă. Bicicleta și hainele copilului au fost găsite pe malul Dunării, iar cei care îl caută se tem de ce este mai rău.

Copilul a dispărut ieri, în jurul orei 14:00. Părinții și-au dat seama însă abia pe seară că ceva s-a întâmplat, când au realizat că băiatul nu se mai întoarce acasă.

Aceștia au anunțat imediat dispariția la 112.

În această dimineață, unul dintre copiii cu care băiatul a fost la joacă și cel mai bun prieten al lui a recunoscut că au mers împreună pe malul Dunării iar acesta a intrat în apă. Copilul a indicat chiar și locul unde s-a întâmplat totul, iar în momentul în care au ajuns acolo, polițiștii au găsit hainele și bicicleta băiatului. Scafandrii se pregătesc să înceapă căutările.

”În noaptea de 15 iulie, ora 02.07, polițiștii din cadrul Poliției orașului Dăbuleni au fost sesizați prin apel de urgența 112, de un bărbat de 35 de ani, din comuna Călărași, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 14 iulie, ora 14:00, fiul său, de 10 ani, a plecat cu bicicleta pentru a se juca cu alți copii și nu a mai revenit la domiciliu.  

Semnalmente : înălțime 1,50 m, aproximativ 30 de kg, părul negru, tuns scurt.

La momentul plecării de la domiciliu era îmbrăcat în pantaloni scurți de culoare închisă, tricou roșu, iar în picioare purta pantofi sport de culoare albă.

Persoanele care dețin informații utile cu privire la minorul dispărut sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, se arată în comunicatul poliției citat de Antena3.ro

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

Foto Antena3.ro

Image