În spațiul public au apărut, pe surse, informații care ridică semne de întrebare asupra felului în care serviciile urgență au intervenit, duminică, la soliciarea familiei lui Ilie Balaci, după ce fostului fotbalist i s-a făcut rău în timp ce se afla acasă, la Craiova.
Surse din anturajul lui Balaci susțin că acesta mai avusese probleme de respirație în urmă cu câteva zile. Atunci ar fi cerut ajutorul unui medic ce i-a prescris medicație specifică unei alergii, scrie ziaruldecraiova.ro. Publicația mai menționează că, la apelul familiei, la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj, după ce o vecină, medic de profesie, ar fi început imediat masajul cardiac. Medicii au încercat să îl intubeze pe fostul fotbalist, dar căile aeriene erau prea inflamate pentru a putea fi efectuată procedura medicală. În acel moment s-a luat decizia de a se solicita ajutorul unui echipaj mai bine dotat din punct de vedere medical, asa că a fost chemat un echipaj SMURD cu medic. Minute întregi cele două echipe de intervenție s-au chinuit să îl intubeze folosind un tub de dimensiuni mai mici, destinat procedurilor la pacienții copii. După o oră și jumătate de resuscitare și intervenții specifice, Ilie Balaci a fost declarat mort.
Familia a solicitat o autopsie care să stabilească exact ce a dus la moartea fulgerătoare a fotbalistului.
În urma acestor dezvăluiri făcute de ziaruldecraiova.ro, luni a apărut informația că ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a trimis Corpul de Control la Craiova, pentru a verifica modul în care s-a intervenit în acest caz, la nivelul serviciilor de urgență, scrie stiripesurse.ro. Verificările vizează și spitalul din Craiova.
"Ne-am autosesizat în urma suspiciunilor pe care familia le-a ridicat. E un erou naţional. Împreună cu domnul Raed Arafat am constituit echipa de control care se va deplasa în Craiova pentru a verifica ceea ce s-a întâmplat în caz, modul de respectare a procedurilor de preluare de la dispecerat până la constatarea decesului. E vorba de modul în care a fost preluat pacientul, i s-ar fi prescris o medicaţie şi există suspiciunea că nu a fost cea corectă. În maximum 2 zile vom afla concluziile", a declarat, cu privire la acest caz, Sorina Pintea, la Digi 24.
Sursa foto: ziaruldecraiova.ro