Familia unei paciente de 84 de ani, internate la Spitalul de Urgență Craiova, a acuzat că bătrâna, căreia îi fusese amputat un picior, a avut parte de un tratament inuman din partea infirmierelor. La o zi după ce au fost făcute dezvăluirile, femeia s-a stins din viață.
Pe data de 7 noiembrie, pacienta, internată la Chirurgie II, a fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma căreia i s-a amputat un picior. Trei zile mai târziu, medicul curant a cerut ca pacientei sa i se facă un EKG. „Bunica ne-a spus că au fost două infirmiere. Au urcat-o pe o targă și când au ajuns în locul unde trebuia să i se facă EKG-ul, i-au spus să coboare singură. Bunica a zis că nu poate, ele i-au zis să stea într-un picior. Că trebuie să facă un efort, că ele nu sunt obligate să ridice 100 de kilograme, că în fișa postului nu scrie asta. I-au zis de mai multe ori: «Nu suntem plătite să vă cărăm în spate!» Luată peste picior, jignită, bunica a încercat să se dea singură jos și a căzut pe ciment. Atunci infirmierele au chemat pe cineva, am înțeles ulterior că un medic rezident a sărit în ajutorul bunicii și au ridicat-o. Apoi, infirmierele au smucit-o, exact așa a zis bunica, și au azvârlit-o în pat", a declarat nepoata femeii, pentru adevarul.ro.
Aceasta a completat că bătrâna fusese vizitată de familie și părea în regulă, cu o zi înainte ca rudele să fie anunțate că aceasta a decedat. „Mama a fost la ea cu o zi înainte. Au vorbit, au povestit. Nu părea o evoluție mai rea. Nu știm ce s-a întâmplat. A făcut stop cardio-respirator, asta ni s-a spus", a mai povestit nepoata, pentru sursa citată.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a anunțat că a declanșat o anchetă internă, iar cazul a fost preluat de Comisia de Disciplină.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: ziarulsanatatea.ro