O tragedie de neînţeles a lovit o familie din Dolj. Unul dintre copii - un băiat de 11 ani - a murit, iar sora şi părinţii lui au ajuns la spital, după ce în casă şi în gospodărie ar fi fost pulverizat un spray împotriva puricilor.
Sora mai mică a băiatului decedat este în stare gravă. Potrivit stirileprotv.ro, apelul la 112 a fost făcut după miezul nopţii, când cei doi copii de 9 şi 11 ani, dar şi mama lor, au început să se simtă foarte rău.
Ambulanţa i-a dus pe cei trei la spitalul din Bechet, însă copiii erau într-o stare foarte fragilă, aşa că medicii au decis să îi transfere la Craiova. Pe drum, în ambulanţă, organismul băiatului a cedat. Sora lui a ajuns la spital şi este internată la terapie intensivă. La o zi diferență și tatăl lor a început să se simtă rău şi a chemat şi el ambulanţa.
După tragedie, autorităţile au început imediat o anchetă. Tatăl le-a spus anchetatorilor că a folosit o soluţie pentru purici, dar nu a putut să indice exact ce a folosit. Aşa că gospodăria a fost sigilată de oamenii legii şi se ridică acum probe din toate recipientele găsite.
Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama a folosit o substanţă de uz veterinar pentru a scăpa de purici
Foto stirileprotv.ro