Un pacient a sărit dintr-o ambulanţă, înarmat cu o foarfecă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliţiştii craioveni au intervenit în acestă dimineaţă, pentru imobilizarea unui pacient care a fugit dintr-o ambulanţă. Potrivit Gazeta de Sud, incidentul s-a petrecut pe bulevardul Ilie Balaci. Înainte să coboare din ambulanţă, bărbatul a reuşit să pună mâna pe o foarfecă, cu care ar fi ameninţat trecătorii.

Reprezentanţii IPJ Dolj au confirmat incidentul, însă nu au explicat în ce condiţii au reuşit bărbatul să fugă din ambulanţă. Oamenii legii au explicat că pacientul a fost transportat la Clinica de Psihiatrie Craiova. Martori ai incidentului susţin că bărbatul înarmat cu foarfeca ar fi înjunghiat un trecător. Pacientul urma să fie internat la un spital de psihiatrie din Craiova

Poliţiştii doljeni au mai precizat pentru Gazeta de Sud că la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Politie Craiova, care l-au imobilizat și apoi au însoțit ambulanţa până la spital, unde bărbatul respectiv a fost internat.

Din verificările efectuate până în prezent, nicio persoană nu a fost rănită sau amenințată.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor săvârșirii faptei.

Sursă foto Gazeta de Sud.

Image