Alianţa USR – PLUS a câştigat alegerile în municipiul Craiova, cu câteva mii de voturi peste PSD, susţin surse politice pentru Adevărul. Mai sunt trei secţii de numărat, însă rezultatul final nu mai poate fi inversat. În judeţul Dolj, PSD a ieşit pe primul loc, urmat de PNL şi Alianţa 2020. Potrvit unor surse din PSD, rezultatul votului din Craiova a dat peste cap planul Liei Olguţa Vasilescu de a candida la şefia PSD.
Municipiul Craiova: USR PLUS – 34.790 de voturi, PSD – 31.153 de voturi PNL – 25.055. Judeţul Dolj: PSD - 40%, PNL - 22%, USR PLUS - 17%.
„Este prima dată când o forţă politică nouă, tânără, câstigă Craiova. Ni s-a spus că este imposibil, că nu putem să batem PSD aici. Şi am învins. Am luat 35 000 de voturi. Alianţa USR-PLUS va da viitorul primar al Craiovei Victoria nu este a noastră, este a craiovenilor care au votat schimbarea. Craiovenii au ales speranţa în locul fricii de PSD. Craiovenii au ales un altfel de a face politică, sătui de compromisurile, înţelegerile pe sub masă, complicităţile de afaceri ale vechilor partide. În judeţ, ne-am triplat voturile în urbanul mic şi în rural, semn că presiunile, şantajul şi ameninţările PSD nu au mai funcţionat. Oamenii au văzut că noi avem curaj să ne batem cu PSD şi la Botoşeşeti Paia şi au căpătat şi ei curaj. Până acum, nimeni nu s-a bătut aşa cum am făcut-o noi în comunele din Dolj. La Malu Mare, am luat 500 de voturi, la Băileşti am obţinut 750 de voturi, la Calafat 880 de voturi“, a spus deputatul USR Dolj Claudiu Prisnel într-o declaraţie pentru Adevarul.