Doi bărbați care vindeau pepeni dintr-o dubă, pe un drum național din Gorj, au fost surprinși în timp ce demontau un indicator cu „Oprirea interzisă”, pentru ca șoferii să poată staționa și să le cumpere marfa. Cazul a ajuns în atenția Poliției.
Potrivit b1tv.ro, întâmplarea a avut loc în localitatea Peşteana, din comuna Bîlteni.
Un bărbat care vindea lubeniță pe marginea străzii a început să demonteze indicatorul rutier. În ajutorul lui a sărit un alt bărbat, mai în vârstă.
Alte două tinere care se aflau lângă duba din care erau vânduți pepenii au privit amuzate ce se întâmpla şi, impresionate de „ideea genială” a bărbaților, chiar le-au dat acestora ustensilele necesare pentru a-și putea termina treaba.
După câteva minute de trudă, cei doi au reuşit să demonteze indicatorul rutier, pentru ca şoferii să poată opri să le cumpere marfa. Scenele au fost surprinse de un conducător auto aflat în trafic și au ajuns pe rețelele de socializare.
Potrivit sursei citate, polițiștii gorjeni fac acum cercetări pentru a-i identifica și trage la răspundere pe cei doi. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în mod intenționat, a indicatoarelor rutiere se pedepsește fie cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, fie cu amendă.
Sursă foto b1tv.ro.