Imaginea zilei: Un director din primărie obligă femeia de serviciu să-i facă pedichiura în birou!

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O imagine cât o mie de cuvinte! Directorul unei structuri din Primăria Târgu Jiu a devenit vedetă pe internet, după apariţia unei fotografii în care a fost surprins punând femeia de serviciu să îi facă pedichiura. Marian Rotaru, directorul executiv al Direcției Publice de Patrimoniu (DPP), plătit regește din bani publici, arată în respectiva imagine de parcă și-a deschis salon de cosmetică în biroul directorial din clădirea de pe Strada ”A.I. Cuza” a Primăriei Târgu Jiu.

Cu pantalonii sumetecaţi şi pantofii lăsaţi în apropiere, directorul stă cu un picior într-un lighean cu apă, la înmuiat, şi altul în poala subalternei. Imaginea a fost publicată pe site-ul scandaldegorj.ro, care notează că, potrivit semnalelor primite, acesta ar fi pus de-a lungul timpului femeia de serviciu nu numai să-i facă pedichiura, ci şi să-l tundă. Aceeaşi sursă mai scrie că respectivul şef din Primăria Târgu Jiu a mai fost implicat în ultimii ani în scandaluri legate de modul abuziv în care se poartă cu salariaţii.

În vara anului trecut, directorul DPP și-a luat subordonații să-i cosească iarba la vila sa din cartierul Ursați și pe ulițele din Lelești, iar în urma unei cercetări administrative s-a ales doar cu o mustrare, mai notează scandaldegorj.ro.

UPDATE: Funcţionarul public în cauză a oferit explicaţii după apariţia acestei fotografii şi susţine că este vorba despre o neînţelegere. Directorul a declarat că femeia de serviciu nu îi făcea pedichiura, ci îi acorda îngrijiri după ce-şi luxase piciorul. Totodată, el a încercat să explice şi de ce avea celălalt picior într-un lighean cu apă, dar şi de ce pe biroul din Primărie exista o sticluţă în care pare să fie ojă. Detalii AICI!

Image