O femeie din Gorj, casieră la un CAR din Târgu Jiu, este acuzată că ar fi luat împrumuturi de 990.000 de lei, cu documente false. Împreună cu doi complici, suspecta ar fi falsificat 63 de contracte de împrumut pe numele a 53 de persoane din Târgu Jiu. Pentru a proba acuzațiile, anchetatorii au făcut luni mai multe percheziții.
Potrivit Realitatea.net citând Impact Gorj, perchezițiile au fost făcute luni în Bălești, Cornești, Târgu Jiu, Rovinari și Peștișani. Vizate de ancheta oamenilor legii au fost trei persoane, printre care și o casieră de la o filială a CAR, cu punct de lucru în Târgu Jiu.
Femeia ar fi întocmit în fals 63 de contracte de împrumut pe numele a 53 de persoane de pe raza municipiului Târgu Jiu. Pentru asta s-ar fi folosit de documente falsificate: adeverințe de venit, cupoane de pensie și acte de identitate, puse la dispoziție de doi suspecți.
Ar fi reușit să obțină astfel împrumuturi de aproape 900.000 de lei, spun anchetatorii. "Prin această modalitate, a indus în eroare reprezentanții instituției de credit, în scopul de a obține pentru sine și pentru ceilalți doi suspecți un folos patrimonial injust, fiind produs un prejudiciu de 886.050 de lei. (…) La domiciliul suspectei A.R. au fost găsite mai multe documente falsificate", se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Femeia este cercetată acum pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals în formă continuată, fals material în înscrisuri, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Foto ilustrativ, Realitatea.net.