Un muzicant gorjean e primul lăutar amendat de ANAF pentru că nu şi-a declarat veniturile obţinute de pe urma cântărilor la nunţi. Bănuiala lui este că a ajuns pe mâna inspectorilor ANAF după ce ar fi fost reclamat de nuntaşii din comună. Acum, va trebui să plătească statului de zece ori mai mult decât susţine că a câştigat.
Constantin Florea are 46 de ani. Cântă la acordeon de mai bine de trei decenii. Lucrează ca şofer profesionist, iar, în timpul liber, cântă la nunţi, relatează Digi 24. Mare i-a fost mirarea când s-a trezit acasă cu doi inspectori de la Fisc.
Bărbatul susţine că se ocupă de această activitate din pasiune, fără a câştiga prea mulţi bani din asta, şi argumentează că în ultima vreme a avut cântări chiar şi pe 300 de lei sau mai puţin. Desigur, că e adevărat sau nu, cert e că e în interesul lui ca sumele respective să nu fie foarte mari. La cele două nunţi la care a întreţinut atmosfera în ultimile şase luni, bărbatul a încăsat 300 de lei, bani pe care nu i-a declarat. Acum este nevoit să plătească statului de zece ori mai mult, mai notează Digi 24.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
ANAF îi somează pe miri să declare cu cine au organizat nunta
Teodorovici despre nunți: Printre priorităţile ANAF-ului asta ar trebui să fie mult în josul listei
Informaţia vine în condiţiile în care conducerea ANAF a anunţat de circa o săptămână o campanie susţinută pentru identificarea unor potenţiale cazuri de evaziune, vizând firmele care se ocupă de organizarea de evenimente, formaţiile de muzică şi firmele care asigură servicii foto-video.