Şapte percheziţii au fost efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, a la punctele de lucru din judeţul Gorj şi domiciliile administratorilor unui agent economic, bănuit de comercializarea online de produse cosmetice, fără acordul titularilor de drept.
„Poliţiştii gorjeni au descins în două comune din Gorj, fiind efectuate şase percheziţii domiciliare în Mătăsari şi una în Drăgoteşti, ocazie cu care au fost indisponibilizate produse cosmetice în valoare de aproximativ 110.000 lei şi au fost ridicate mijloace de probă privind comercializarea, fără drept, de mărfuri purtătoare de marcă. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, conform Legii nr. 84/1998 republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.
Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, fiind conduse la sediul Poliţiei două persoane, o femeie de 31 de ani, din Mătăsari şi un bărbat de 36 de ani din Drăgotesti, în vederea audierii, informează publicaţia Adevărul.