Marius şi Teodora, doi tineri iubiţi din Târgu Jiu, au fost găsiţi morţi miercuri dimineață, în casa în care stăteau cu chirie. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de mama fetei.
Cei doi tineri s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, scrie observator.tv. Fata de 18 ani se afla pe pat, iar băiatul de 20 de ani era în baie.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu şi două echipaje SAJ care au constatat că într-una dintre încăperile locuinţei se aflau două persoane (una de sex feminin – 18 ani si una de sex masculin – 20 ani) care nu prezentau semne vitale.
Vecinii spun că nu i-au mai văzut pe cei tineri de două zile. Proprietara le-ar fi spus atunci celor doi să nu mai facă focul în sobă până când nu o repară, pentru că este posibil să aibă probleme.
Cauza tragediei este in curs de stabilire, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.