Bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi a murit luni seară în Spitalul din Drobeta Turnu Severin. El fusese internat joi, în stare gravă, după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinţi.
”El a venit de la început foarte grav, a făcut acolo stop cardio-respirator, în penitenciar, în momentul tentativei de sinucidere, a fost resuscitat de colegii de la Ambulanţă şi adus în stare gravă, în comă de gradul 4 la noi, fără şanse practice de a supravieţui. Starea s-a agravat permanent, a apărut febra mare de tip central care nu mai scădea cu nimic, iar ieri era foarte grav, nici nu ne-am aşteptat să prindă dimineaţa. A decedat aseară, pe la 11.30”, a declarat la Antena 3 Radu Iman, managerul Spitalului Judeţean Mehedinţi, scrie News.ro.
Joi, IPJ Mehedinşţi a anunţat că Ion Turnagiu, reţinut pentru 30 de zile după ce a incendiat o fată de 17 ani, a încercat să se sinucidă, folosindu-se de obiectele vestimentare”. Acesta ar fi încercat să se spânzure folosind lenjeria intimă şi tricoul. El a fost transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Ion Turnagiu fusese condamnat pe viață, pentru uciderea a cinci persoane, dar fusese eliberat după ce executase 25 de ani de închisoare.
El a ajuns din nou după gratii, în arest, fiindcă a incendiat o fată de 17 ani.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: realitatea.net)