Mai multe vagoane ale unui marfar care transporta benzină au deraiat marți seară. Trafic feroviar și rutier blocat, la locul accidentului

marfar benzină deraiat
Sursa foto: IGSU
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un accident feroviar produs marți seară afectează, și miercuri dimineață, traficul rutier și feroviar, în județul Mehedinți. La fața locului se intervine pentru transvazarea benzinei din vagoanele unui tren marfar care a deraiat. 

Pompierii din cadrul ISU Mehedinți intervin pe raza localității Prunişor pentru gestionarea unui accident feroviar, în care a fost implicată o garnitură de tren, ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină.

Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant.

Forțele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două  autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere.

De asemena, echipajele operative au pus, de îndată, în aplicare, toate măsurile legale specifice în astfel de situații, respectiv:

•⁠  ⁠balizarea zonei;
•⁠  ⁠executarea un dispozitiv de protecție;
•⁠  ⁠evacuarea  preventivă a persoanelor aflate pe o rază de  300 m față de locul intervenției;
•⁠  ⁠devierea temporară a traficului rutier pe DN Craiova-Drobeta-Turnu Severin.

Totodată, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță s-a luat legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.

Pentru informarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

Efectivele de intervenție ale ISU Mehedinți intervin, în sistem integrat, împreună cu celelalte forțe ale MAI (poliție, jandarmerie), pentru eficientizarea misiunii de răspuns”, au anunțat, imediat după accident, reprezentanții IGSU.

Ulterior, coordonatorul DSU, dr. Raed Arafat, a anunțat că este vorba despre cinci vagoane care au deraiat și două răsturnate, iar în zonă există pericol de explozie.

„Preventiv, pentru optimizarea misiunii de răspuns, s-a dispus măsura trimiterii la fața locului a autospecialei transport roboți de la ISU Brașov. Mijlocul tehnic asigură sprijinul echipajelor de intervenție la momentul transvazării combustibilului”, au menționat, ulterior, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

„La ora 04:00, autospeciala transport roboți de la ISU Brașov a ajuns la locul intervenției. În aceste momente se așteaptă cisternele și echipamentul de transvazare ale operatorului, iar la finalul acestui proces (care va fi de durată) se va acționa pentru repunerea vagoanelor pe calea ferată. Valorile măsurate în zona de pericol se situează sub limita inferioară de explozie”, este cea mai nouă informare din partea IGSU, cu privire la intervenția care are loc în Mehedinți.

Trafic blocat pe Magistrala 100 și pe DN6

„În urma evenimentului feroviar ce a avut loc în cursul zilei de ieri, traficul feroviar este în continuare oprit pe Magistrala 100, la kilometrul feroviar 330, în localitatea Igiroasa, județul Mehedinți. De asemenea, și traficul rutier este întrerupt în continuare pe DN6, între localitățile Strehaia și Șimian, fiind deviat pe DN 67A, prin localitatea Strehaia și pe DN 56A, prin localitatea Șimian”, potrivit unei alerte de trafic emise de Poliția Română, miercuri dimineață.

 

Image