Angajaţii Alro au fost anunţaţi că fabrica de la Slatina se va închide până în luna mai

Angajaţii Alro au fost anunţaţi că fabrica de la Slatina se va închide până în luna mai
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Producătorul de aluminiu Alro Slatina se va închide de tot până în luna mai a anului viitor, a afirmat, vineri, Constantin Popescu, preşedintele sindicatului Aluministul.

Peste 100 de sindicalişti din cadrul companiei au pichetat vineri sediul Ministerului Energiei, cerând demisia ministrului de resort, Virgil Popescu, pe care îl consideră vinovat pentru situaţia fabricii.

"Am fost anunţaţi că Alro se va închide de tot până în luna mai. Am avut discuţii cu acţionariatul şi ne-au spus că nu sunt variante. Sunt 2.200 de angajaţi acum la Alro, toţi vor intra în şomaj. Probabil vom ajunge asistaţi social cu toţii", a spus Constantin Popescu.

Potrivit Agerpres, el a precizat că în acest moment la Alro mai funcţionează doar două hale de electroliză din cinci, hale care se vor închide şi ele, pentru că preţul energiei, materie primă pentru producerea aluminiului, a crescut foarte mult. Aceasta după ce Alum Tulcea, o altă fabrică din grup, a fost închisă recent.

Virgil Popescu se află vineri la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor Energiei din UE unde se decid măsurile ce vor fi luate în statele europene pentru a proteja populaţia şi economia de creşterile-record de preţuri la energie în pragul iernii.

Sursă foto captura YouTube/Agerpres.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Image