Trei elevi cărora li s-a făcut rău la sfârşitul săptămânii trecute şi au ajuns la spital consumaseră băuturi alcoolice. Poliţiştii au închis magazinul de unde au cumpărat pentru 30 de zile și angajatul care le-a vândut alcool a fost amendat cu 200 de lei.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat, luni, că cei trei elevi de 15 şi 16 ani cărora li s-a făcut rău consumaseră băuturi alcoolice. Poliţiştii au sancţionat firma care le-a vândut alcool.
“În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat societatea comercială care a servit băuturi alcoolice celor trei minori. Angajatul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei, iar, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea activităţii societăţii comerciale pentru o perioadă de 30 de zile”, a precizat IPJ Olt potrivit News.ro.
Trei adolescenţi cu vârste de 15 şi 16 ani au ajuns la spital, vineri, după ce au acuzat stări de rău pe o stradă din Scorniceşti. La faţa locului au ajuns poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Scorniceşti şi echipaje de prim-ajutor.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ gds.ro