Un copil de 11 ani a fost pus să cerșească în parcarea unui supermarket din Râmnicu Vâlcea, în timp ce părinții îl supravegheau dintr-o mașină de lux. Un jandarm aflat în timpul liber a observat scena și a sesizat autoritățile.
Jandarmul venise la cumpărături în seara de 7 iulie, iar în parcarea subterană a supermarketului l-a observat pe băieţelul care cerea bani de la clienţi. Cum magazinul este într-o zonă mai retrasă a oraşului, jandarmul a bănuit că băiatul nu era singur şi l-a urmărit, relatează Gazeta Vâlceană.
Astfel, a descoperit că părinții îl supravegheau dintr-o mașină de lux, înmatriculată în străinătate. Jandarmul a mai aflat de la copil că părinții au fost cei care l-au trimis să cerșească.
Familia provine dintr-o localitate apropiată în care locuiesc aproximativ 1.000 de cetățeni de etnie romă, majoritatea plecați în străinătate, însă întorși acasă în timpul pandemiei de coronavirus. Și familia în cauză s-a întors recent din Suedia.
Jandarmii l-au sancţionat pe tatăl copilului în baza Legii 61/1991 şi au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.