O persoană a murit, după un accident în lanţ în care au fost implicate un TIR, 3 autoturisme şi un microbuz

O persoană a murit, după un accident în lanţ în care au fost implicate un TIR, 3 autoturisme şi un microbuz
Un accident în lanţ în care au fost implicate un TIR, un microbuz şi trei autoturisme s-a produs marţi pe Valea Oltului (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O persoană a murit la spital, iar o alta a fost rănită, după un grav accident în lanţ produs marţi pe Valea Oltului. Au fost implicate un TIR, trei autoturisme şi un microbuz.

Accidentul s-a produs în afara localității Călimănești, iar traficul a fost blocat total, anunță IPJ Vâlcea.

Accident în lanţ pe Valea Oltului

Iniţial, autorităţile anunţaseră că două persoane au fost rănite în urma acestui accident în lanţ. Medicii au început manevrele de resuscitare, însă una dintre victime n-a mai putut fi salvată. Aceasta a murit la spital, relatează G4Media. Este vorba despre şoferul microbuzului implicat în coliziune.

”Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, ar fi avut loc o coliziune între un autotren, încărcat cu făină, 3 autoturisme și un microbuz (7 ocupanți și șoferul), în urma căreia a rezultat rănirea conducătorului și a unui pasager din mcrobuz. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, anunţase iniţial IPJ Vâlcea.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image