Andrei Brătoiu este numele tânărului de 18 ani, din comuna Stănești (Vâlcea), care a murit într-un cumplit accident rutier, după ce prietenii săi au fugit abandonându-l în mașina distrusă. Potrivit gazetavalceana.ro, înainte de a fugi, prietenii lui Andrei l-au mutat pe scaunul șoferului pentru a-l scoate vinovat de accident.
Tragedia s-a produs în noaptea de 27 iulie 2020, pe drumul județean 643B, între localitățile Stănești și Măciuca din județul Vâlcea. Tânărul se afla pe bancheta din spate a unui autoturism marca Skoda, alături de alți patru tineri, trei minori și unul în vârstă de 26 de ani, care și conducea mașina.
Din cauza vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul direcției, iar mașina s-a izbit de un cap de pod și a căzut în pârâul Gura Văii, într-o prăpastie adâncă de cinci metri. Andrei a fost singurul care a fost rănit grav în urma accidentului, ceilalți patru tineri reușind să iasă singuri din mașină.
Un șofer a descoperit urmele lăsate pe șosea, la aproximativ două ore după accident, mașina căzută în prăpastie, cu o persoană aflată la volan. Bărbatul a sunat la numărul unic de urgență 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical care l-a transportat pe Andrei la spital. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Inițial, polițiștii care au ajuns la locul accidentului au crezut că tânărul de 18 ani se afla singur în mașină și a provocat accidentul, mai ales că el se afla pe scaunul șoferului. Potrivit sursei citate se pare că trupul său ar fi fost mutat pe scaunul de la volan înainte de a ajunge acolo orice echipaj de salvare. Astea deocamdată sunt doar informaţii primite de la cetăţenii din Stăneşti, cei care, de altfel, au făcut şi presiuni pentru a-i da în vileag pe conducătorul auto şi pasagerii care au fugit de la locul accidentului.
În urma cercetărilor polițiștii au descoperit că oamenii din Stăneşti au dreptate, vinovatul pentru producerea accidentului fiind de fapt altul. Ca urmare, şoferul C.F.C. – de 26 de ani, şi cei trei tineri care au fugit de la locul accidentului au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Procurorul de caz se va adresa instanţei cu propunerea de arestare preventivă a conducătorului auto, acuzându-l de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, iar pasagerii fugari sunt acuzaţi de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, pe numele lor fiind propusă măsura controlului judiciar.
Potrivit surselor gazetavalceana.ro ar exista şi un martor al accidentului, care i-a ajutat pe tinerii care au fugit să se ascundă de Poliţie, însă informaţia nu este confirmată de autorităţi.
Sursă foto gazetavalceana.ro.