S-a stabilit identitatea fetiței găsită fără suflare pe un teren de lângă cimitirul din cartierul Bujac. Un apel telefonic efectuat în urma mediatizării fotografiei i-a condus pe anchetatori direct la ușa apartamentului mamei copilei.
Tatăl vitreg al fetiţei care a fost ucisă şi incendiată pe un câmp din judeţul Arad a fost reţinut pentru 24 de ore. El ar fi spus la audieri că fetiţa a murit după ce a căzut şi s-a lovit la cap, iar el a pus trupul într-un geamantan şi l-a dus pe un teren viran.
Potrivit aradon.ro, apelul telefonic primit luni după masă a pus capăt capăt tuturor speculațiilor. Fetița avea patru ani și mai avea un frățior în vârstă de trei ani. Copiii locuiau într-un apartament alături de mama lor și de iubitul acesteia, un tânăr de 23 de ani. Cei doi trăiau în concubinaj de aproximativ un an și jumătate.
Mama celor doi copii era însărcinată cu iubitul ei, iar săptămâna trecută a născut. La momentul decesului fetiței de patru ani, femeia era în spital, năștea.
După ce polițiștii au descins în apartament, mama – înpreună cu bebelușul, dar și cu băiatul de trei ani au fost conduși la un centru al DGASPC – iar tânărul de 23 de ani a fost condus la audieri.
Potrivit sursei citate, tânărul de 23 de ani, ar fi declarat în cadrul audierilor că sâmbătă a vrut să le facă baie celor doi copii – fetiței de 4 ani și fratelui acesteia în vârstă de 3 ani – și că, la un moment dat, copila a alunecat în baie, s-a lovit la cap și a murit. Apoi, ar fi pus trupul neînsuflețit al micuței într-un geamantan, a comandat un taxi și a aruncat cadavrul pe terenul din cartierul Bujac, dar că nu l-a incendiat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Foto: aradon.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!