Coronavirus. Aradul nu mai face față cazurilor Covid și cere detașarea medicilor din județele vecine

Coronavirus. Aradul nu mai face față cazurilor Covid și cere detașarea medicilor din județele vecine
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad a transmis o solicitare către Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) pentru detaşare de personal medical din judeţele învecinate la spitalele COVID-19 din Arad, care se confruntă cu deficit de personal.

"În urma analizei pe care am efectuat-o, am constatat că avem nevoie de cadre medicale superioare şi medii. Este vorba de medici de ATI, pneumologi, medici de interne şi infecţionişti. Ar fi nevoie şi de aproximativ 30 de asistenţi medicali pentru a acoperi deficitul la nivelul judeţului. Drept urmare, am trimis o adresă către CNCCI, prin care solicităm personal din judeţele învecinate, dacă au cadre medicale disponibile. Solicităm detaşare din aceste judeţe în spitalele Aradului", a declarat marţi, pentru AGERPRES, şeful DSP Arad, Horea Timiş.

El a spus că, în paralel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a început demersuri pentru a face angajări temporare, aşa cum s-a întâmplat la începutul pandemiei.

Conform lui Timiş, în ultimele zile, aproape toate paturile de la SCJU Arad şi de la celelalte spitale suport COVID-19 au fost ocupate.
El a adăugat că "aproape 80 de pacienţi asimptomatici sunt în aşteptare pentru evaluare medicală în judeţ".

Pe fondul creşterii numărului de cazuri COVID-19 în judeţ, autorităţile au operaţionalizat, luni, spitalul de campanie amenajat în urmă cu şase luni în cadrul Expo Arad Internaţional. Aici există 240 de paturi în două hale, însă deocamdată se vor face doar internări de o zi, pentru evaluarea stării de sănătate a celor confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2.

Imagine cu caracter ilustrativ, agora.md.

 

Image