Senatorul USR de Arad, Adrian Wiener, de profesie medic, s-a întors la activitatea sa din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), unde a fost şi director până în 2016, pentru a ajuta în contextul pandemiei.
Wiener este medic primar de medicină internă şi a decis ca, în această perioadă, să îşi ajute colegii din spitalul arădean, unde mai multe cadre medicale au demisionat, altele au intrat în concediu medical, iar 24 au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.
"Mi s-a părut firesc să revin ca medic, mai ales acum când 24 de cadre medicale sunt infectate, pacienţii sunt din ce în ce mai mulţi, lucrurile merg foarte greu. Acum e momentul să dovedim cu toţii că merităm aprecierea societăţii şi suntem ceea ce suntem nu întâmplător", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Adrian Wiener.
El a precizat că a mers să lucreze în spital din proprie iniţiativă, locuieşte în continuare acasă în Arad, însă şi-a luat măsuri de protecţie a membrilor familiei.
Sursă foto Facebook USR Arad.