Femeia care şi-a ucis copilul de 9 ani, acuzată oficial

Femeia care şi-a ucis copilul de 9 ani, acuzată oficial
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Arădeanca de 44 de ani este internată la Psihiatrie, însă deocamdată nu a fost audiată pentru că este mai mult sedată.

Potriviti aradon.ro, anchetatorii nu au putut afla, până luni, din ce motive a fost ucis copilul de 9 ani, în urmă cu o săptămână, într-un apartament de pe strada Abrud. Mama acestuia, principala suspectă, nu a putut fi audiată, pentru că este mai mult sedată. Ea a fost transferată de la o secţie ATI a Spitalului Judeţean, unde fusese internată după ce a încercat să se sinucidă, la Spitalul de Psihiatrie. Între timp, însă, procurorii au acuzat-o oficial de omor asupra unui membru de familie.

“A fost continuată urmărirea penală iar persoana în cauză a fost transferată la Psihiatrie pentru a se efectua expertiza psihiatrică, procedură care durează câteva zile. Deocamdată nu a fost posibilă audierea femeii, fiind în grija medicilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, potrivit sursei citate.

Copilul ucis urma să împlinească 10 ani luna viitoare. Tatăl acestuia, cel care l-a găsit mort în locuinţă, unde se afla şi soţia sa rănită grav, primeşte în continuare mesaje de susţinere de la arădeni. El a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care le mulţumeşte celor care i-au scris şi susţinut în ultima vreme.

Vă amintim că descoperirea şocantă a avut loc în seara de 20 aprilie. Arădeanul s-a întors acasă şi şi-a găsit familia într-o baltă de sânge. Atât copilul cât şi soţia aveau răni provocate cu un cuţit. Bărbatul a cerut ajutorul vecinilor, iar o femeie a sunat la 112. Echipajul medical sosit a constatat decesul copilului, în timp ce femeia, în vârstă de 44 de ani, a fost preluată şi dusă la spital.

Iniţial, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au efectuat cercetări in rem pentru omor asupra unui membru de familie. Anchetatorii declaraseră că mama copilului a încercat să se sinucidă prin secţionarea carotidei, iar copilul a fost ucis prin înjunghiere.

Sursă foto aradon.ro.

Image