Fenomenul Zombie ia amploare. Drogul a ajuns la Arad

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi tineri au fost filmaţi recent în Arad în timp ce drogaţi fiind, se agăţaseră de un gard. Nu puteau sta pe picioare, nu puteau vorbi, erau parcă în transă.
Potrivit informaţiilor primite de aradon.ro, pe lângă cele două persoane surprinse în imagini, exista şi o a treia sub influenţa drogurilor, dar care era la o distanţă de aproximativ 20 de metri faţă de cei doi. Se pare că cei trei ar fi fumat drogul „zombie”, cum este el cunoscut în ţară, sau „şoricioaica”, aşa cum i se spune în Arad. Este vorba despre un drog sintetic care se obţine din substanţe foarte nocive pentru corpul uman.

Preţul accesibil al acestui drog îi face pe mulţi tineri şi pe persoanele defavorizate să îl folosească. Revenind la cei doi drogaţi surprinşi în imagini, aceştia nu au putut preciza dacă s-au drogat sau nu, cu toate că unul dintre ei încerca să schiţeze anumite sunete, indescifrabile însă.
Potrivit aceleiași surse, DIICOT Arad a avut un mega-dosar în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea de „şoricioaică”, soldat cu descinderi la traficanţi. Deoarece legea este formulată ambiguu, iar substanţele folosite la producerea drogului nu sunt unele interzise prin lege, dosarul s-a încheiat cu condamnări mici, primite pentru alte infracţiuni, nu pentru trafic de droguri.

Image