Trei persoane au fost trimise în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită, într-un dosar vizând fapte comise în 2017, de oameni din lumea fotbalului. Procurorii nu au menţionat în mod explicit clubul de fotbal implicat, ci doar că este vorba despre o echipă din Arad care încerca promovarea în primul eşalon, ceea ce, pentru cunoscători, ajută imediat la identificare, mai ales că, în comunicate anterioare, au fost prezentate şi numele persoanelor implicate.
În dosar sunt inculpate trei persoane, mai precis doi reprezentanți ai unui club de fotbal din municipiul Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită, şi o persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a două infracțiuni de complicitate la dare de mită, arată comunicatul de presă trimis miercuri de Direcţia Naţională Anticorupţie.
"În cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanți ai unui club de fotbal din Arad, prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceștia să câștige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe). În perioada menționată, cei doi inculpați, printr-un alt intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o altă echipă, din Brăila, pentru ca aceștia să câștige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeași echipă de fotbal rivală. Miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpați o reprezentau să promoveze în Liga 1. În același context și pentru același motiv, cei doi inculpați ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice ce a fost complice și care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori", se arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită în legătură cu promisiunea sumelor 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la echipa din Brăila pentru ca aceștia să câștige sau să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu echipa de fotbal rivală din Sfântu Gheorghe, mai notează anchetatorii.
Un fost jucător implicat
Potrivit unui comunicat din 2017 al Parchetului, din actele de urmarire penală efectuate a reieşit că, la data de 19 mai 2017, în interesul Asociaţiei Club Sportiv UTA Bătrâna Doamnă Arad, într-un hotel din municipiul Suceava, Ionuţ Gabriel Vlădulescu, în trecut deţinător al unor case de pariuri, i-a remis suma de 13.500 de lei, promisă anterior, arbitrului partidei de fotbal Foresta Suceava - Sepsi Sf. Gheorghe, pentru ca acesta sa favorizeze echipa gazdă, în contextul în care la momentul respectiv UTA şi Sepsi erau contracandidate în Liga 2 pentru promovarea în primul eşalon. Conform datelor citat de impactpress.ro, la realizarea acestui demers ar fi contribuit şi Claudiu Drăgan şi Dorin Stana, director sportiv, respectiv secretar în cadrul Asociaţiei Club Sportiv UTA Bătrâna Doamnă Arad, în timp ce Claudiu Gabriel Baboia, secretar al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti, a intermediat contactul dintre arbitrul în cauza şi Ionuţ Gabriel Vlădulescu. Publicaţia "Sport Bucureşti" scria în iunie 2018 că Baboia a primit o condamnare definitivă, după ce şi-a recunoscut faptele în legătură cu meciurile Foresta Suceava - Sepsi din Liga 2 și Progresul Spartac - Regal Sport din play-off-ul Ligii a 4-a.
Fost fotbalist la Rapid, Dinamo și Universitatea Craiova, Cluadiu Drăgan a primit în 2020 o condamnare pe fond, pentru mărturie mincinoasă, într-un alt dosar. Potrivit "Libertatea", directorul sportiv al echipei UTA Arad și alte două persoane, Radu Valentin Racoviță și Adrian Sas, au fost condamnați pe fond la 6 luni de închisoare fiecare în urma unor mărturii date într-un dosar în care trei bărbați, Cosmin Crainic, Dumitru Stan și Dănuț Leș, au fost trimiși în judecată pentru că ar fi sechestrat și bătut un fost angajat al firmei Dey Bodyguard International 2012, firmă pe care Drăgan ar fi administrat-o în trecut.