Trupul unei femei care a murit în urmă cu doi ani, după ce fusese internată cu Covid, a fost exhumat vineri, la Arad.
Familia pacientei care s-a stins la 75 de ani crede că tratamentul primit în spital i-ar fi adus, de fapt, sfârşitul.
Potrivit stirileprotv.ro, rudele spun că femeia ar fi primit doze prea mari de medicamente. Iniţial exhumarea a fost refuzată, însă acum procurorii au admis desfacerea mormântului şi prelevarea probelor de ţesut.
Parchetul de la lângă Judecătoria Arad a confirmat că se fac cercetări IN REM pentru mai multe acuzaţii, cele mai grave fiind acelea de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu.
După prelevarea probelor, familia a chemat preoţii pentru o slujbă religioasă care nu fusese permisă în timpul pandemiei.
Foto captura stirileprotv.ro.