Un șef din Poliție a atacat conducerea IGPR, după găsirea trupului în descompunere al unui copil dispărut în ianuarie

Un șef din Poliție a atacat conducerea IGPR, după găsirea trupului în descompunere al unui copil dispărut în ianuarie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

IJP Arad a anunțat, în weekend, o descoperire macabră în apropierea localității Vânători.

“„Astăzi, 3 aprilie 2021,în jurul orei 13, postul de politie Mișca din jud. Arad, a fost sesizat de către un cioban aflat în zona localității Vânători, despre faptul că în extravilanul localității, la o distanță de aproximativ 9 km, în linie dreaptă, într-un lăstăriș din apropierea unei păduri, a fost găsit cadavrul (în stare de descompunere), al unui copil.

În urma primelor verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat faptul că, pe câmp, într-un loc greu accesibil, se află cadavrul unui copil aflat în stare de descompunere, cu îmbrăcămintea și încălțămintea identică cu ale minorului Corbei Sebastian Ionel, dispărut de pe raza localității Vânători, în ziua de 09.01.2021”, a transmis IPJ Arad.

Descoperirea cadavrului copilului de 7 ani, dispărut acum trei luni, a stârnit revoltă. O reacție dură a fost transmisă, prin intermediul rețelelor de socializare, de cms. șef Cristian Ghica, șeful Poliției Centrul Vechi. Acesta îi critică pe cei care s-au ocupat de caz și spune că, în acest fel, ciobanul care a făcut descoperirea ar putea fi mai îndreptățit să se afle la conducerea IGPR.

“Va amintiți de Sebi? Băiețelul de 7 ani a cărui dispariție a fost tratată de Poliția Română cu același profesionalism și competența cu care deja ne-a obișnuit?

Ei bine, se pare că a fost găsit. Nicidecum de către polițiști, nicidecum în dosarul ăla deschis după o lună. Ci de către un cioban.

Un cadavru în stare de descompunere, îmbrăcat cu hăinuțele pe care se pare că le purta Sebi.

Haideți să îl împuternicim pe cioban la șefia Poliției Române, poate o sa avem o șansă. Altfel, vom continua căderea libera în condițiile în care deja suntem la vale de ceva timp.

Felicitări domnule Mirițescu, l-ați găsit!” , a scris cms. șef Cristian Ghica.

La momentul dispariției, IJP Arad anunța semnalmente copilului, dar și că, potrivit părinților, băiatul de 7 ani ar fi plecat la o stână din extravilanul localității și nu s-a mai întors. Pentru găsirea copilului, în primele ore au fost mobilizate forțe impresionante, la acțiune participând 47 de polițiști, 22 de jandarmi, 3 câini de urmă, 10 polițiști de frontieră cu 3 autospeciale si 2 autospeciale cu camere de termoviziune, 6 polițiști locali cu 2 autospeciale, 18 pădurari precum și 120 de voluntari cu autoturisme de teren. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul M.A.I.

 

Sursa foto: aradon.ro

Image