Traficul este blocat complet sâmbătă dimineață, pe DN 6, în dreptul municipiului Caransebeș, în urma unui accident mortal produs în jurul orei 8.30.
„Pe DN 6, Centura ocolitoare a mun. Caransebeș, județul Caraș-Severin, s-a produs un accident rutier, în care un microbuz de transport persoane în care se aflau șoferul și 7 pasageri, a intrat în coliziune din spate cu un TIR. În urma impactului, o persoană a decedat și încă 5 sunt rănite, toate din microbuz. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers, se deviază pe străzi adiacente din oraș”, a anunțat centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În eveniment au fost implicate un microbuz înmatriculat în Constanța și un TIR cu număr de Bihor.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: expressdebanat.ro