Cel puţin patru medici de la Spitalul Judeţean Deva sunt infectaţi cu coronavirus, iar unitatea medicală a fost închisă. Nu se vor mai face internări, iar cei deja internaţi vor rămâne în spital timp de 14 zile, cu tot cu personalul sanitar, anunță News.ro. ”Personalul medical pozitivat va fi internat la Secţia de Boli Infecţioase din Deva, iar personalul medical existent va îngriji pacienţii internaţi în acest moment, fără a părăsi unitatea sanitară timp de 14 zile. Spitalul nu va mai prelua cazuri noi, iar cei internaţi nu vor fi externaţi timp de 14 zile. Practic e principiul «nimeni nu intră, nimeni nu iese». În tot acest timp, se va face dezinfecţie în spital”, a declarat Lucian Morogan, pentru sursa citată.
Conform presei locale, citate de News.ro, primii doi medici confirmaţi pozitiv la Deva au fost cei din Secţia de Oncologie, moment în care întreaga secţie a fost ”închisă” cu pacienţii şi personalul medical în interior”. Între timp au murit câţiva pacienţi şi un al treilea medic, Daniel Cârlan, a fost şi el confirmat COVID-19. De duminică şi fostul director medical al Spitalului, actualul şef de la Interne are testare epidemiologică pozitivă. Alţi medici sunt izolaţi la domiciliu, secţia ATI fiind aproape paralizată.
Secţia de Pneumologie a Spitalului Judeţean Deva a fost închisă săptămâna trecută pentru dezinfecţie, după ce un pacient a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar 14 cadre medicale au intrat în izolare la domiciliu.
Este al treilea spital din România care intră în carantină din cauza noului tip de coronavirus, după Spitalul "Gerota" din București și Spitalul Județean de Urgență Suceava.
Sursa foto: glasul-hd.ro